CFR Cluj, formație care s-a despărțit recent de Cristi Balaj, a anunțat oficial că noul președinte al clubului a semnat contractul și că este gata să contribuie la obținerea unor „rezultate remarcabile alături de familia alb-vișinie”.
Formația patronată de Nelu Varga a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu Iuliu Mureșan, cel care a condus clubul din Gruia timp de 17 ani.
CFR Cluj a anunțat că are un nou președinte, după ce s-a despărțit de Cristi Balaj. Formația patronată de Nelu Varga a ajuns la o înțelegere cu Iuliu Mureșan, cel care a adunat, de-a lungul timpului, nu mai puțin de 17 ani la conducerea formației din Gruia.
Cu el în funcția de președinte, CFR Cluj a înregistrat cele mai mari performanțe, cucerind cinci titluri de campioană a României, patru Cupe ale României și trei Supercupe ale României.
„Bine ai revenit acasă, Iuliu Mureșan! CFRiști, suntem bucuroși să vă anunțăm că Iuliu Mureșan, președintele care a condus clubul nostru spre unele dintre cele mai importante rezultate din istoria sa, atât pe prima scenă a fotbalului românesc, cât și în competițiile Europene, revine în Gruia după 7 ani.
În cei 17 ani de activitate la conducerea CFR Cluj, Iuliu Mureșan a contribuit atât la promovarea echipei noastre în prima ligă a României, dar și la câștigarea a nu mai puțin de 12 trofee: cinci titluri de Campion, patru Cupe ale României și trei Supercupe. Îi urăm mult succes și cât mai multe momente frumoase și rezultate remarcabile alături de familia alb-vișinie!”, au transmis cei de la CFR Cluj, prin intermediul unui comunicat publicat pe rețelele de socializare.
CFR Cluj are parte de un sezon sub nivelul așteptărilor. Formația patronată de Nelu Varga a ratat calificarea în cupele europene și merge destul de rău și în Superliga României.
La ora redactării acestui articol, echipa pregătită de Andrea Mandorlini ocupă doar poziția a 11-a a clasamentului, cu doar 13 puncte acumulate în 12 meciuri disputate. Astăzi, 20 octombrie 2025, gruparea din Gruia va da piept cu Petrolul Ploiești, în deplasare.